Echipa

IRINA CONSTANTINESCU

Președinte Board

Profesor și membru implicat al câtorva comunități și proiecte educaționale precum: Educație la Înălțime, Aspire Teachers, Edu Networks.

Îmi pasă și vreau să contribui la schimbarea în bine a comunității dâmbovițene prin implicarea fiecăruia dintre noi, dar împreună. 

Ca fondator al Fundației Comunitare Dâmbovița cred în puterea comunității de a-și crea destinul și de a da măsura implicării pentru o viață mai bună împreună, în care conceptul ACASĂ să însemne bucurie, generozitate și atașament pentru comunitatea căreia îi aparții.

ANDREEA POPA

Vicepreședinte Board

Coach, trainer și viitor psiholog, Andreea are o experiență în marketing și comunicare, project management și în dezvoltarea comunităților. Crede cu tărie în învățare, conectare și schimbare.

Uneori e nevoie să ne adaptăm și uneori să privim în jur și dacă nu ne place ce vedem, să punem umărul la treabă și să facem ceva.

Visul meu este să construim în Dâmbovița un hub educațional care să conecteze oameni cu abilități diverse și să găzduiască viitoarele proiecte care vor dezvolta comunitatea dâmbovițeană.

DAMIAN DANCIU

Trezorier Board

Angajat al unei companii cu activitate în domeniul administrației silvice și fondator al Fundației Comunitare Dâmbovița.

Țelul meu este sustenabilitatea în orice domeniu și sper ca prin implicarea mea în proiectele Fundației Comunitare Dâmbovița să ne apropiem cât mai mult de acest țel.   

ANA-MARIA BARBU

Membru Board

Am început ca voluntar în cadrul Fundației Comunitare Dâmbovița, iar apoi am continuat să mă implic din ce în ce mai mult în fiecare activitate desfășurată de către fundație.

Am făcut parte din grupul de elevi bursieri în cadrul proiectului “Excelența în educație”. Acum sunt studentă la Facultatea de Arhitectura și Urbanism Ion Mincu din București, dar îmi doresc să aduc în comunitatea dâmbovițeană o parte din creativitatea mea.

ADRIANA ION

Membru Board

Sunt născută în orașul Târgoviște, astfel încât pot spune că simt comunitatea foarte bine. Întreaga mea activitate profesională este legată de cultură, artă, istorie și etnografie. Încerc, prin ceea ce fac și sunt, să aduc un plus de bine oamenilor în mijlocul cărora trăiesc.

Îmi doresc să pot, prin intermediul Fundației Comunitare Dâmbovița, ca fondator, să pot ajuta pentru că îmi iubesc dâmbovițenii.

CARMEN VLĂDUCĂ

Membru Board

Sunt profesor de matematică și cred în ideea că voluntariatul “reprezintă IUBIREA în mișcare”. În calitate de membru fondator al Fundației Comunitare Dâmbovița am convingerea că oamenii dedicați pot schimba fața comunității căreia aparțin. Așadar pentru un viitor cu mai multă lumină și speranță trebuie să “fii schimbarea pe care vrei să o vezi în lume!”

MARIANA STATE

Membru Board

Profesor și arhivist, m-am alăturat prietenilor mei ca voluntar inițial, din dorința de a-i ajuta în a face bine semenilor noștri.

Consider că descoperirea celor vulnerabili e la fel de importantă ca sprijinirea lor, că e responsabilitatea fiecăruia dintre noi să privească la aproapele său și să-i înțeleagă nevoile.

FONDATORI FUNDAȚIA COMUNITARĂ DÂMBOVIȚA

  • Constantinescu Irina
  • Ion Adriana Mariana
  • Danciu Damian Mihail
  • Dente Ana-Maria
  • Georgescu Anca
  • Leca Mihaela-Corina
  • Mihai Andrei-Valentin
  • Mihai Lavinia-Georgiana
  • Nicolae Mihaela-Corina
  • Vlăducă Carmen Aurelia